Mărțișorul este o tradiție milenară, de pe vreamea geto-dacilor încă, acest simbol evoluând și modificându-se de-a lungul timpului, de la puterile magice care îi erau atribuite în trecut, până la un obiect simbolic care reprezintă venirea primăverii. Astăzi mărțișorul reprezintă mai degrabă un simbol moștenit, prea puțini cunoscându-i semnificațiile istorice.
De unde provine, ce conotații a avut în diferite perioade ale istoriei noastre, cum ne unește acest simbol cu alte popoare din Europa de Est și Sud-Est, de ce să continuăm această tradiție și de ce este important să înțeleagă copiii semnificația mărțișorului, dincolo de legenda clasică cu Zâna Primăverii și ghiocelul însângerat?
În ce țări mai există tradiția mărțișorului?
Obiceiul confecţionării şi purtării mărţişorului este cunoscut la o mare parte a popoarelor din Răsăritul Europei – la români, aromâni, bulgari, macedoneni, albanezi, greci și găgăuzi. Profesorul Ion Ghinoiu consideră că anume „de la români şi aromâni obiceiul a fost preluat şi de alte popoare din estul şi sud-estul Europei”.
În mijlocul și în a doua jumătate a secolului trecut, obiceiul de a purta mărţişoare s-a răspândit și la alte grupuri etnice, de exemplu la germanii și maghiarii care locuiesc în România sau la ucrainenii și evreii din Republica Moldova. De asemenea, practica purtării mărţişorului se întâlneşte și pe teritoriul Ucrainei, la românii din regiunile Cernăuţi și Odessa, la bulgarii, găgăuzii şi albanezii care locuiesc în regiunile Odessa și Zaporijjea.
Originile mărțișorului
Cuvântul mărțișor provine din forma arhaică a lunii martie – marț, la care a fost adăugat diminutivul ișor, în unele zone fiind numit și marț, mărțug sau mărțiguș.
Originile mărțișorului nu sunt cunoscute exact, însă etnologii sunt de părere că acest simbol este o moştenire latina, apărută pe vremea Imperiului Roman. În vechiul calendar roman, când anul era împărțit în două anotimpuri – vara și iarna - martie reprezenta începutul anului, în prima zi a lunii fiind sărbătorit Anul Nou, marcând momentul revigorării vegetalului adormit sau amorțit, al trezirii la viaţă a plantelor. Luna martie era dedicată zeului Marte, zeul războiului, dar și al fertilității.
Legende ale mărțișorului
Culorile alb si roșu ale mărțișorului reprezintă lupta dintre iarnă și primăvară, dintre lumină și întuneric, dintre viață și moarte, victoria soarelui asupra iernii, a primaverii asupra naturii.
Unele tradiții spun că firul mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urca turma de oi la munte. Asemănător Ursitoarelor, care torc firul vieții copilului la naştere, Dochia torcea firul anului primăvara, la „naşterea” anului agrar. De aceea, Mărțișorul este numit de etnologul Ion Ghinoiu „funia zilelor, săptămânilor și lunilor anului, adunate într-un șnur bicolor”.
Una dintre cele mai cunoscute legende ale Mărțișorului în Moldova este cea în care Zâna Primăverii, în prima zi a lui martie, a ieșit la plimbare prin pădure și, într-o poiană, a văzut un ghiocel acoperit de zăpadă, printre niște mărăcini. Primăvara a vrut să-l ajute, însă Zâna Iarnă s-a înfuriat și a chemat gerul și vântul să distrugă floarea, care a înghețat. Zâna Primăverii, încercând să salveze ghiocelul, s-a înțepat de mărăcini și o picătură de sânge fierbinte a căzut peste floare, readucând-o la viață. Astfel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărțișorului fac trimitere la picăturile de sânge pe zăpada imaculată.
O altă legendă răspândită, de data aceasta în România, spune că, odată, Soarele a coborat pe pământ, luând chipul unui tânăr, pentru a participa la o horă dintr-un sat. Zmeul cel rău l-a răpit și l-a închis într-o temniță, provocând suferință întregii naturi. Râurile au încetat să mai curgă, păsările nu mai cântau, până nici copiii nu mai râdeau. Nimeni nu știa ce să facă până când, un tânăr voinic s-a hotărât să-l înfrunte pe zmeu și să elibereze Soarele. Acesta a pornit la drum, călătorind 3 anotimpuri: vara, toamna și iarna. Spre sfârșitul iernii, tânărul a găsit castelul zmeului și s-au luptat zile întregi până când zmeul a fost doborat. Slăbit și grav rănit, voinicul a reușit să ajungă până la temnița în care era închis Soarele, l-a eliberat, murind apoi, iar sangele lui s-a prelins pe zăpada albă. Soarele a urcat pe cer și a vestit venirea primăverii, umplând de fericire inimile pământenilor, iar în locurile unde zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei. De atunci, tinerii împletesc doi ciucurași, unul alb și unul roșu, oferindu-i fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul semnifica dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui tânărului voinic. Albul simbolizează sănătatea și puritatea ghiocelului, prima floare a primaverii.
Cât de vechi este mărțișorul la români?
În spațiul românesc, sărbătoarea Mărțisorului datează de acum câteva mii de ani, fiind o tradiție geto-dacică. Descoperirile arheologice din Defileul Dunării indică existența unor amulete vechi de peste 8000 de ani, sub forma unor pietricele de râu, vopsite în alb și roșu și care erau destinate, cel mai probabil, prinderii pe o ață pentru a fi purtate la gât.
Prima atestare a mărțișorului la români datează, însă, abia de la începutul secolului al XIX-lea. În 1832, în cartea sa, „Condica limbii românești”, cărturarul Iordache Golescu a menționat pentru prima dată despre acest simbol: „Mărţișorul este și luna martie, dar se zice și o aţă împletită cu un fir alb și cu altul roșu ce-l leagă la gâtul, la mâinile copiilor, în luna lui martie, spre pază, spre depărtarea dă orice boală, dă dăochiat, dă fărmecat”.
Semnificațiile străvechi ale simbolului primăverii
Pe vremuri, mărțișoarele reprezentau un fel de talisman menit să-l protejeze pe purtătorul său de forţele rele de la începutul primăverii, care era considerată o perioadă periculoasă, de trecere de la întuneric la lumină, aducându-i, totodată, sănătate, frumuseţe şi noroc.
Folcloristul Simion Florea Marian scria cu mai bine de un veac în urmă, în culegerea „Sărbătorile la români”, că mărțișorul servește celor care îl poartă ca un fel de amuletă, însă, pentru a avea efectul dorit, „trebuie purtată cu demnitate”.
Ȋntre sfârşitul secolului al XIX-lea și mijlocul secolului al XX-lea, mărțișoarele erau confecţionate din lână, bumbac, cânepă, in şi mătase. În funcție de zone, era monocrom, bicolor sau tricolor, fiind utilizate, pe lângă tradiționalul alb și roșu pe care le cunoaștem azi, și culorile negru, albastru sau galben, de exemplu: alb cu negru (în județul Mehedinți, dar și la aromâni), negru cu roșu (Vâlcea și Brăila), alb cu roşu şi negru (Teleorman și Argeş), albastru cu roșu (Vrancea) sau roșu cu alb, albastru și galben (Braşov).
„Actul cultural tradiţional cel mai important era chiar confecţionarea mărţișorului din două fire răsucite de culoare albă și roșie (arnici, bumbac, lână, mătase), simbolizând sacrificiul, sângele, viaţa, puritatea, curăţia. Firul acesta, împletit de femei, poartă numele de mărţișor, mărţiguș, marţ, mărţug și este, pe de o parte, purtătorul identităţii celei care l-a confecţionat și îl dăruiește, pe de alta, a celui sau celei care îl poartă.”, spune acad. Sabina Ispas.
Cu timpul, la șnurul mărțișorului s-a adăugat o monedă de argint, aramă sau chiar aur. Moneda era asociată soarelui, iar mărțisorul ajunge sa fie un simbol al focului și al luminii, deci și al soarelui.
Poetul George Cosbuc, într-un studiu dedicat mărțișorului, afirma: „Scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întâi frumusețe ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire și curăție de suflet. Țăranii pun copiilor mărțișoare ca să fie curați ca argintul și să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele și cine nu-l poartă, are să se ofilească."
În vechime, pe data de 1 martie, mărțișorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor - fete și băieți deopotrivă – dar și femeilor căsătorite. În unele părți, precum în Bucovina și unele zone din Moldova, era dăruit de fete feciorilor, tradiție care se păstrează și astăzi.
În funcție de zonă era purtat la mână, la gât, mai rar la picior și, mai nou, la piept, la reverul hainei, timp de 1, 3, 9 sau 12 zile ori toată luna martie, până când se arătau primele semne de biruință ale primăverii: până la venirea berzelor sau când se auzea cucul cântând ori până înfloreau primii pomi. Atunci mărțișorul se lega de o tufă, un pom înflorit sau un trandafir, fie era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, actul fiind însoțit de o scurtă incantaţie de noroc, sănătate, frumuseţe sau de protecţie pentru tinerele fete a căror piele albă să nu fie arsă de soarele dogoritor din vară. Acestea spuneau: „Na-ţi negreţele/ Și dă-mi albeţele” sau „Cine poartă mărţișoare,/ Nu mai e pârlit de soare”.
Mărţişorul se putea prinde şi de coarnele animalelor sau la intrările în gospodărie, casă sau grajd, crezându-se că are o funcţie de protecţie şi asigurare a sănătăţii în anul agrar ce urma.
Cu banul de la șnur se cumpărau vin roșu, pâine și caș proaspăt, pentru ca purtătorii simbolului de primavară să aibă fața albă precum cașul și rumenă precum vinul roșu.
Mărțișorul în comunism
„Alb și roșu fac o floare, cea mai mândră dintre flori / Am să prind în pieptul mamei, scumpul nostru mărțișor” erau versurile care răsunau la matineele de 1 martie din perioada sovietică în grădinițile și școlile din Moldova, iar în România socialistă serbările copiilor de Mărțișor erau însoțite de „1 Martie călător / Îţi aduce-un mărţişor / Şi pe firul lui subţire / Mult noroc şi fericire”, mărțișorul devenind tot mai mult un simbol superficial al sosirii primăverii.
Alături de Sorcovă, Pluguşor şi Căluş, atât în Republica Moldova, cât și în România, Mărţişorul a reprezentat una din sărbătorile acceptate de comunism, perioadă în care a luat un mare avânt. Considerat „un obicei laic”, el nu a fost inclus în lista practicilor interzise ori neagreate de putere. În Moldova socialistă, Mărțișorul a reprezentat și un simbol tacit al expresiei și identității naționale, fiind extrem de răspândit și popular.
Mărțișorul astăzi
Astăzi, mărțișorul devine tot mai mult un fel de suvenir. Bănuțul de cândva este înlocuit cu diverse obiecte mai mult sau mai puțin simbolice, unele comerciale, altele în căutarea unor semnificații autentice, iar mărțișorul a devenit mai degrabă purtătorul unor mesaje afective și simbolice, fiind, din păcate, purtat tot mai puțin. „Cândva, [oamenii] credeau în puterea magică a mărțișorului. Acum nu mai cred. Candva, credeau că o babă a urcat la munte cu 12 cojoace și a înghețat. Acum nu mai cred. Și nici nu vor mai crede vreodată. Tot ce pot e să cunoasca povestea. Atât.", spunea folclorista Irina Nicolau. Iar poveștile sunt importante și trebuie păstrate și transmise.
Chiar dacă se preferă tot mai mult varianta din comerț decât confecționarea lui manuală de către cei care îl dăruiesc și chiar dacă nu mai cred în puterile lui magice, mărțișorul reprezintă același simbol, cu valorile și semnificaţiile lui iniţiale încorporate în el. În firul mărțișorului, pe care îl purtăm la piept sau la încheietura mânii, se împletesc două semnificații - lumina și viața. „Albul reprezintă lumina, puritatea, candoarea, iar roșul viața, fiind expresia sângelui, deci pulsare, vitalitate și, întotdeauna, tinerețe”, spune cercetătoarea Doina Ișfănoni.
Ziua Mărțișorului, în patrimoniul UNESCO
Valoarea acestui simbol, care dăinuește de milenii și reprezintă o moștenire culturală incontestabilă a fost recunoscută și de UNESCO. La data de 6 decembrie 2017, Comitetul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a votat înscrierea în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a „Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțişorul)‟ – dosar multinațional coordonat de România și elaborat împreună cu Republica Moldova, Republica Macedonia și Republica Bulgaria.
De ce avem nevoie de tradiții și de ce este nevoie să le perpetuăm și să le transmitem copiilor?
Tradițiile reprezintă legătura cu istoria noastră, cu străbunii și, astfel, contribuie la consolidarea unui sine solid și a sentimentului de identitate atât ca parte a unei culturi, cât și personală.
Sociologii și psihologii spun că existența unor tradiții este un semn că respectiva familie este sănătoasă și echilibrată. Prin caracterul lor sacru și misterul pe care îl poartă, le oferă copiilor doza de magie necesară, generându-le, totdată, și un sentimant de stabilitate și siguranță prin repetiția pe care o au, arătându-le că mediul familial este statornic. Prin rutina lor, le insuflă copiilor și tinerilor încrederea, tocmai prin faptul că sunt predictibile, reprezintă ceva pe care se pot baza într-o lume în care multe lucruri se schimbă prea repede pentru ei.
Întâlnirile și activitățile specifice tradițiilor unui popor sau unei familii creează relații frumoase și sănătoase între generații, le întăresc copiilor sentimentul de apartenență, consolidează familiile și oferă un sentiment de apropiere și continuitate.
----
Text de Dumitrița Butnaru
Surse: cultura.ro, mediafax.ro, historia.ro, sabion.ro, mythologica.ro, crestinortodox.ro, tikaboo.ro, baby.unica.ro
