Inițiative comunitare creative - YouCreate 2021. VIDEO#1

Inițiative comunitare creative - YouCreate 2021. VIDEO#1

Plini de idei și energie, dornici să se implice în viața comunității și să producă schimbări, peste 650 de tineri voluntari, din 25 de comunități din țară, au creat și dezvoltat servicii și oportunități pentru semenii lor din localitate prin programul YouCreate - inițiative comunitare creative realizate de tineri pentru tineri. Ghidați de Fundația Terre des hommes Moldova pe tot parcursul procesului, de la elaborarea ideii, până la implementare și finalizare, susținuți de Centrele de tineret din localitate, cu ajutorul profesorilor de „Educație pentru societate” și cu suportul autorităților locale, aceștia au implementat 29 de inițiative în 2021:

  • spații de relaxare și agrement în aer liber și în interior;
  • terenuri sportive;
  • săli de cinema;
  • picturi murale;
  • cluburi pe interese: film, lectură, muzică, teatru forum, jurnalism;
  • cursuri: educație media, dezvoltare personală, oratorie, art-terapie, leaderism.

În videoul de mai jos vă invităm să vedeți inițitivele echipelor de tineri voluntari din orașul Bălți și Sîngerei și să descoperiți cum poate o echipă de tineri să contribuie la dezvoltarea comunității și să creeze servicii pentru tinerii din localitate.

Prin dezvoltarea proiectelor locale, tinerii obțin abilități, cunoștințe și oportunități de a participa la acțiuni civice, la procese decizionale din comunitate și contribuie la dezvoltarea acesteia.

Metodologia YouCreate este dezvoltată de Fundația Terre des hommes pentru a le oferi tinerilor din întreaga lume posibilitatea de a se afirma și a-și face vocea auzită în comunitate prin acțiuni bazate pe arte și creativitate.

În Moldova, programul YouCreate este implementat de Tdh Moldova de doi ani și este susținut financiar de Fondul comun privind dezvoltarea Centrelor de tineret și consolidarea participării și implicării civice a tinerilor din Republica Moldova al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Biroului de cooperare al Elveției și Fondului Națiunilor Unite pentru Populație în Republica Moldova.


https://www.facebook.com/watch/?v=273901361505697